Cum facem PR în HoReCa?

Relaţiile publice sunt o disciplină şi o artă, în egală măsură, prin care brandurile îşi construiesc relaţii şi reputaţie pe termen lung cu audienţele lor, fie ele consumatori / clienţi, angajaţi, parteneri de afaceri, acţionari, media şi mediul de business în care performează.

Relaţiile se construiesc constant şi în timp, la fel ca în viaţă, aşa că porţile de comunicare e bine să rămână permanent deschise. Strategia de relaţii publice în HoReCa este extrem de importantă, întrucât asigură businessului reputaţie puternică şi, mai departe, imprimă performanţă. Dacă ne uităm în spate cu doar câţiva ani, în timpul pandemiei, cea mai acerbă criză HoReCa, brandurile supravieţuitoare au fost cele care s-au transformat, s-au adaptat la noua realitate, şi, foarte important, au comunicat cu audienţele lor noutăţile, transformările, provocările şi realizările acelor perioade.

Cum ajută PR-ul afacerile din HoReCa?
PR-ul contribuie în mod covârşitor la creşterea vizibilităţii şi reputaţiei brandului de HoReCa, printr-o serie de beneficii precum:

1. Creşterea notorietăţii şi vizibilităţii brandului. Atât în lansare, cât şi în creşterea brandului, PR-ul are un rol crucial în creşterea vizibilităţii brandului prin acoperire media, evenimente sau prezenţa online.
2. Management de reputaţie. PR-ul are un rol esenţial în construirea şi creşterea reputaţiei brandului de HoReCa şi a oamenilor relevanţi din spatele acestuia (proprietar, echipa de management, chef, angajaţi) în rândul audiențelor relevante.
3. Media relations. O relaţie bună, susţinută cu jurnaliştii şi publicaţiile relevante contribuie la preluarea constantă a mesajelor companiei.
4. Autoritate, credibilitate & competentă – în continuarea ideii de mai sus, prin expunere relevantă şi constantă, brandul ajunge să fie perceput ca vector de comunicare credibil şi competent în industrie.
5. Construirea şi comunicarea unor mesaje strategice ale brandului. PR-ul are capacitatea de a crea şi a pune pe agenda publică mesaje strategice esenţiale – de la comunicarea poziţionării de brand, la mesaje publice puternice, relevante în comunitate.
6. Atragerea de talente din industrie. Un brand cu reputaţie pozitivă are şansa de a atrage oameni valoroşi din domeniul HoReCa.
7. Atragerea de parteneriate sau campanii de sponsorship. În continuarea ideii de mai sus, un brand reputat poate atrage mult mai uşor parteneriate, asocieri reciproc avantajoase în termeni de imagine şi de business.
8. Prevenţie şi management de criză. Strategia de PR a oricărui business HoReCa ar trebui să aibă în vedere şi o strategie şi un plan acţionabil pentru situaţii de criză.

Tipuri de campanii şi tactici de PR în HoReCa

1. Comunicatul de presă
Este modul cel mai eficient de a comunica mesajul brandului către presă şi asigură o acoperire mare dacă este bine construit şi transmite informaţii cu valoare de ştire pentru publicaţiile către care brandul comunică. Este foarte util în lansări, re-lansari, comunicări de business cum sunt rezultatele financiare anuale, comunicarea unor campanii noi, a unor parteneriate, a unui punct de vedere din partea organizaţiei etc.

2.Media pitching
Este procesul prin care compania sau agenţia de comunicare a acesteia sugerează unei publicaţii, staţii radio sau TV o temă, o idee de ştire sau interviu de interes pentru audienţa respectivă. Avantajele pitchingului este că în urma acestuia rezultă un material unic, customizat şi relevant pentru audienţa publicaţiei sau a staţiei, iar procesul în sine contribuie la construirea relaţiei cu publicaţia respectivă. Media pitching-ul funcţionează foarte bine post-comunicat, atunci când unele publicaţii doresc informaţii punctuale sau interviuri in-depth cu proprietarii sau echipa de management.

3.Conferinţe şi evenimente de presă
Dacă în majoritatea industriilor, aceste conferinţe şi evenimente au mai degrabă un caracter formal, evenimentele de presă din HoReCa sunt construite mai degrabă în jurul ideii de experienţă. Când avem în vedere lansarea unui hotel, relansarea meniului unui restaurant, anunţarea unei campanii noi, miza de comunicare, dincolo de date şi cifre, este aceea de a le oferi jurnaliştilor experiență completă a brandului, construită pe baza unui concept creativ, inspirat de ADN-ul brandului.

4.Campanii de influence marketing
Din ce în ce mai proeminente în peisajul HoReCa, campaniile de influence marketing au rolul de a amplifica mesajul brandului şi a transmite experienţa de food & bev, de acomodare, de spa, de atmosferă, de service într-un mod cât mai autentic, în stilul fiecărui creator de conţinut. Relevanța selecţiei influencerilor cu cea mai bună afinitate pentru brand este foarte importantă, pentru că asocierile de brand şi parteneriatele, chiar şi în cazul influencerilor selectaţi, contribuie ele însele la construirea corectă a brandului.

Cel mai recent exemplu de campanie de PR pe care am realizat-o la Finewise este Fine Living Transylvania, în care oaspeţii noştri internaţionali – jurnalişti şi creatori de conţinut de travel – au trăit o experienţă exclusivă de ospitalitate – acomodare, fine dining şi experienţe premium în Braşov şi împrejurimi. Prin acest proiect am dorit să transmitem oaspeţilor externi perspectiva de travel premium în România, în hoteluri construite cu atenţie la detaliu, cu bucătărie fine dining, cu experienţe inedite, în zone turistice minunate.

Turul a început la Braşov, cu vizita ghidată a oraşului şi acomodare la RadissonBlu Poiana Braşov, unde invitaţii noştri s-au bucurat de o seară magică de Sânziene. A doua zi am poposit la Matca Transylvanian Sanctuary, care ne-a oferit perspectiva luxury a Transilvaniei reinterpretate şi o experienţă exclusivă: un tur de noapte ghidat al Castelului Bran.
A treia zi am fost întâmpinaţi minunat la Ana Hotels Poiana Braşov, unde le-am oferit oaspeţilor noştri perspectiva activă a unei vacanţe în Braşov (pârtiile de ski, hiking, riding), dar şi experienţa supremă de spa la Ana Spa.

Articol realizat de Marilena Istratescu si aparut pe www.horeca.ro, august 2024.

The Odyssey - Fine dining & sailing, un concept inedit pentru evenimente corporate